Filozofia e existat dintotdeauna pentru a arăta lumii valoarea gândirii îndelungate, adică mai exact frumuseţea raţiunii. Şi totuşi această filozofie înainte de a fi filozofată nu a avut legi prescrise de la care să se ghideze sau de la care să îşi aibă izvorul. Ea a venit pur şi simplu din „nimic”, adică gândirea care a gândit-o nu a avut-o înainte de a o gândi. Şi totuşi la baza acestui "nimic" a existat ceva, ceva care a format mai întâi "nimicul" din care "nimic" a ieşit filozofia, mama raţiunii şi a înţelepciunii.
Gata cu vrăjeala, să trecem la lucruri serioase.
Trăim într-o lume în care vrem să avem de toate, să umplem golul şi nimicul care este (deci nimicul există) cu ceva care este. De exemplu într-un spaţiu gol construim un bloc, o casă, o bojdeucă, depinde de nevoile omului şi de evoluţia lui financiară şi mintală. Nu putem privi în vid, să admirăm vidul, "nimicul", vrem să admirăm golul cu ceva în loc, o clădire, o casă…etc. Nu putem lăsa „nimicul „ să ne conducă, vrem să umplem acest "nimic". Dar ce înseamnă acest „nimic” acest spaţiu de nimic? Cum îl înţelegem noi? Ce exprimă „nimicul”? Oare golul ce este în jurul meu? Poate! Dar dacă mă înşel? „Nimicul” înseamnă inexistenţa. Iar inexistenţa nu ştiu unde o putem găsi. Căci chiar între mine şi tine există lumina soarelui sau întunericul nopţii astfel încât nu putem spune că ele sunt „nimic”. Dacă un lucru este transparent nu înseamnă că nu există, exemplu aerul, geamul. Şi chiar dacă „nimicul” ar fi absolut „nimic” (ceea ce mulţi dintre noi cred) aş avea totuşi nevoie de „nimic” pentru a construi, pentru a mă mişca, pentru a dansa…. Ne e greu să găsim nimicul absolut. „Nimicul” a fost creat. Iată frumuseţea „nimicului”. Spaţiul cosmic care este şi el creaţia creatorului. Deci cum spuneam, „nimicul creat”.
Dumnezeu când a creat cerul şi pământul se spune că a creat din „nimic”. Dar cum se împacă asta dacă, aşa cum spuneam mai sus, chiar şi „nimicul” este creat? Se poate crede că Dumnezeu s-a folosit de „nimic” pentru a crea lumea căzând poate astfel în riscul de a-i reduce Atotputernicia. „Nimicul” din care a creat Dumnezeu lumea este cu totul o altă realitate pe care nu o putem înţelege şi care este de nepătruns minţii noastre, o realitate ce ne depăşeşte într-un mod serios. Biblia când relatează că Dumnezeu a creat totul din „nimic” are în relief Atotputernicia lui Dumnezeu. Ne spune într-o manieră pe care noi să o putem înţelege căci „nimicul lui Dumnezeu din care a creat lumea” este însăşi esenţa şi substanţa lui care înseamnă puterea şi desăvârşirea lui. („Şi a văzut că toate erau bune” Gen 1,8b). Dumnezeu este TOTUL, în el este cuprins şi „nimicul” şi „plinătatea”.
Când Nietzsche a declarat moartea lui Dumnezeu nu s-a referit că Dumnezeu nu mai există că a căzut în neant, în nefiinţă, în acest „nimic”, ci că omul l-a dat la moarte pe Dumnezeu în inima lui. Şi el doar a constatat asta. În zadar îl osândim că el l-ar fi „omorât” pe Dumnezeu. Nihilismul lui Nietzsche nu se exprimă în „nimic”, căci din acest „nimic” ies lucrurile mari (Gen 1,1).
Mergem un pic mai departe.
Când cineva este întrebat ce face şi aceste răspunde „nimic” se înşeală, căci nu cunoaşte „nimicul”. Tocmai atunci când spune că nu face nimic, ceea ce este impropriu spus, el tocmai atunci gândeşte, visează, simte miroase, vede…..şi chiar stând face ceva, „el stă” (un indicativ prezent persoana III singular) de la verbul „a sta” iar verbul, din câte ştiu eu, implică o acţiune. Deci ar fi bine totuşi de evitat un astfel de răspuns generalizat. Mai bine am răspunde concret (gândesc, visez, simt, miros, văd etc.). „Nimicul” nu este un „nimic” absolut căci „nimicul” într-un sens mai desăvârşit nu există. În spaţiul gol pe care îl vedem nu înseamnă că nu există „nimic”, aşa cum am spus mai sus, ci există totuşi un element vital pentru toate vieţuitoarele şi plantele….AERUL. Şi aerul chiar este „nimic”? Sau un lucru mai interesant; între două persoane care se iubesc chiar dacă sunt la o anumită distanţă, aşa zisul „gol” este umplut de iubire, adică de un sentiment şi o emoţie interioară ce se răsfrânge în exterior asupra persoanei iubite. Pare cam absurd dar aşa este. Sau atunci când stau şi privesc un lucru, de exemplu o floare sau un copac, „golul” care pare a fi mă ajută să-mi exercit privirea asupra minunatei flori sau minunatului copac. Deci parcă totuşi şi „nimicul” pare a fi bun la ceva.
Spaţiul este infinit în toate direcţiile, deci există „nimicul”. Dacă n-ar fi aşa ar trebui să aibă o margine. Aceasta ar fi sau un corp, sau vidul, în ambele cazuri deci, tot spaţiu. Deci tot ce există, există în mod necesar în spaţiu, căci altminteri n-ar fi niciunde şi aşadar nicidecum. Deci „nimicul” tot e ceva.
„Nimic” în această formă se ascunde un conţinut aspaţial şi atemporal.
Lumea nu vine din nimic, vine din atotputernicia lui Dumnezeu, iar atotputernicia lui se vede în lumea creată.
Nu mă credeţi? Priviţi-vă în oglindă.
